Stiri zilei – 24 august

Cum au RATAT Ponta şi Antonescu să-l DEMITĂ pe Băsescu. GREŞEALA USL care a anulat votul a 7,4 milioane de români

Reîntoarcerea lui Traian Băsescu la Cotroceni se datorează nu atât judecătorilor Curţii Constituţionale, cât unei serii de erori făcute de către USL. Crin Antonescu şi Victor Ponta aruncă responsabilitatea pe umerii magistraţilor pe care îi acuză că au impus cvorumul de prezenţă la referendum. În realitate, acesta a fost introdus chiar de doi parlamentari USL, Georgică Severin şi Cornel Pieptea, printr-o modificare a legii referendumului, declarată constituţională de CCR. Cei doi au avut în intenţie readucerea actului normativ la forma din 2007 care s-a aplicat la precedenta suspendare a preşedintelui şi care desfiinţa „prin derogare” condiţia de prezenţă. USL a făcut însă o omisiune, „derogarea”, pe care Victor Ponta a încercat să o introducă prin ordonanţa la care a renunţat însă, în urma reacţiilor negative venite dinspre cancelariile europene şi de peste Ocean.

http://www.gandul.info/politica/cum-au-ratat-ponta-si-antonescu-sa-l-demita-pe-basescu-greseala-usl-care-a-anulat-votul-a-7-4-milioane-de-romani-9970178

Corlăţean: Am rezerve în privinţa coabitării dintre USL şi Băsescu

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, vicepreşedinte al PSD, a declarat, joi, pentru RFI, că are rezerve în privinţa coabitării dintre USL şi preşedintele suspendat, Traian Băsescu, după întoarcerea acestuia la Cotroceni, citează Mediafax. Ministrul de Externe a apreciat că va fi nevoie de „un efort uriaş din partea tuturor actorilor politici de a realiza un minimum de consens”. „Principala problemă rămâne coabitarea şi, din acest punct de vedere, va fi nevoie de un efort uriaş din partea tuturor actorilor politici de a realiza un minimum de consens în jurul principalelor repere care constituie interesul naţional al României pentru perioada următoare, pentru că este nevoie de stabilitate politică, iar aceasta să genereze stabilitate economică, creşterea încrederii investitorilor străini în piaţa românească”, a spus acesta.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/corlatean-am-rezerve-in-privinta-coabitarii-dintre-usl-si-basescu-274709.html

Monica Macovei: „Este foarte suspectă graba USL de a numi un ministru al Justiţiei în perioada interimatului”

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat joi, pentru B1 TV, că este „suspectă” graba actualei puteri de a numi un ministru al Justiţiei în perioada de interimat al lui Crin Antonescu, potrivit b1.ro. „E foarte suspectă această grabă de a numi un ministru al Justiţiei în perioada interimatului. Nicolăescu spune că Băsescu nu se întoarce până Pivniceru nu vine la justiţie. Doamna Pivniceru trebuie să clarifice pentru propria imagine, public şi în detaliu, acuzele aduse în presă, pentru că nu au fost aduse explicaţii, relaţiile cu unii deputaţi de la PSD şi PNL”, a declarat Macovei. Aceasta a precizat că numirea unui judecător în fruntea Ministerului Justiţiei nu este o schimbare benefică.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/monica-macovei-este-foarte-suspecta-graba-usl-de-a-numi-un-ministru-al-justitiei-in-perioada-interimatului-274736.html

Vosganian vrea „reaşezarea lucrurilor” în PNL: Să nu fie cum vrea un singur om

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a scris joi pe blog că partidul trebuie să se „reaşeze” cel puţin la nivel decizional în sensul în care „nu trebuie să fie cum vrea un singur om”, potrivit Realitatea.net. Într-un schimb de comentarii cu cititorii săi de pe blog, lui Vosganian i-a fost semnalat faptul că PNL „atârnă la dispoziţiile dlui Antonescu”, că partidul trebuie să „tragă concluziile cuvenite” în urma referendumului, iar „asta presupune, în primul rând, să vrea Crin; altfel, vorbim discuţii”.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/vosganian-vrea-reasezarea-lucrurilor-in-pnl-sa-nu-fie-cum-vrea-un-singur-om-274712.html

Oferta pe care Mihai Răzvan Ungureanu o face UDMR şi ce răspund liderii Uniunii

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu face UDMR oferta de a colabora cu noua construcţie de dreapta la care Iniţiativa Civică pe care o conduce lucrează alături de PDL. Primul pas ar fi, susţine Ungureanu, implicarea Uniunii în organizarea congresului PPE de la Bucureşti din această toamnă, ceea ce ar fi „de bun augur pentru eventuale negocieri premergătoare sau ulterioare alegerilor parlamentare din 2012”. „Credem că este un foarte bun prilej ca viitoarea plaformă politică opusă actualei guvernări şi USL-ului, în integralitatea ei, să fie reprezentată şi să se implice în tot ceea ce înseamnă preparativele şi desfăşurarea Congresului. Prezumtiva participare a UDMR, alături de alianţa de centru dreapta, poate fi de bun augur pentru eventuale negocieri premergătoare sau ulterioare alegerilor parlamentare din 2012”, a scris liderul Iniţiativei Civice pe pagina de Facebook.

http://www.gandul.info/politica/oferta-pe-care-mihai-razvan-ungureanu-o-face-udmr-si-ce-raspund-liderii-uniunii-9974027

Geoană: CC şi-a semnat ACTUL DE CONDAMNARE. Algoritmul de numire a judecătorilor va fi modificat

Senatorul independent Mircea Geoană a declarat, joi, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că judecătorii CC şi-au semnat actul de condamnare luând decizia de invalidare a referendumului, fiind evident că, în viitor, algoritmul politic de numire a acestora va fi modificat. „Într-un fel, şi-au semnat şi actul de condamnare pentru că este evident pentru mine că la o modificare a Constituţiei, când va fi ea făcută, actualul model de algoritm politic pentru desemnarea judecătorilor la Curte va trebui să fie înlocuit probabil cu un sistem gen american, unde la Curtea Supremă se judecă atât speţe constituţionale, cât şi speţe de natură civilă sau penală”, a spus Geoană.

http://www.gandul.info/politica/geoana-cc-si-a-semnat-actul-de-condamnare-algoritmul-de-numire-a-judecatorilor-va-fi-modificat-9974083

Berlinul răspunde acuzaţiilor venite de la Bucureşti: „Comentariile lui Ponta şi Antonescu nu sunt decât O DIVERSIUNE IEFTINĂ”

Preşedintele Comisiei de Afaceri Europene a Bundestagului, Gunther Krichbaum, a declarat pentru MEDIAFAX, referindu-se la comentariile lui Crin Antonescu la adresa cancelarului Merkel, că acestea au fost dăunătoare chiar preşedintelui interimar, care riscă să nu mai fie luat în serios în Europa. „Primul-ministru Ponta şi domnul Antonescu încearcă să creeze o problemă care nu există. Relaţia dintre ţările noastre este foarte bună, cu tradiţie şi a evoluat de-a lungul anilor. În opinia mea, aceste comentarii nu sunt decât o diversiune ieftină. Ponta vrea să distragă atenţia de la eşecul referendumului şi adevăratele probleme naţionale ale României. Acest lucru nu este într-adevăr demn pentru un prim-ministru şi politician important al unei ţări membre UE. În mod special, comentariile domnului Antonescu au fost dăunătoare, nu pentru Angela Merkel, ci pentru el însuşi. Trebuie să fie atent pentru că nu va mai fi luat în serios la nivel european”, a afirmat Krichbaum.

http://www.gandul.info/international/berlinul-raspunde-acuzatiilor-venite-de-la-bucuresti-comentariile-lui-ponta-si-antonescu-nu-sunt-decat-o-diversiune-ieftina-9973965

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s