Stirile zilei – 07 septembrie

Corina Creţu: Reding va fi prezentă la dezbaterea din PE privind România, nu va fi cea mai comodă ipostază pentru ea

Vicepreşedintele PSD Corina Creţu scrie, pe blogul său, că la dezbaterea din PE privind situaţia din România va participa şi comisarul Viviane Reding, care nu se va afla în cea mai comodă ipostază, pentru că i se va spune că sprijină făţiş un partid şi un preşedinte care aduc atingere democraţiei. În opinia europarlamentarului PSD, dezbaterea de săptămâna viitoare din PE este o bună ocazie pentru PSD şi PNL de a prezenta „adevărul” colegilor din PE, care au aflat despre evenimentele din România „pe căi mijlocite de interesele unora din popularii europeni”.

http://www.gandul.info/politica/corina-cretu-reding-va-fi-prezenta-la-dezbaterea-din-pe-privind-romania-nu-va-fi-cea-mai-comoda-ipostaza-pentru-ea-10031247

Antonescu şi Ponta spun că suspendarea preşedintelui a fost o decizie comună a USL

Liderii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta au declarat, joi seară, după şedinţa conducerii Uniunii, că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu a fost o decizie comună a USL, ei respingând ideea că hotărârea a fost luată la comanda preşedintelui PNL. Crin Antonescu a spus că ideea că acţiunea suspendare a preşedintelui s-a produs la comanda sa, pentru că ar fi vrut să ajungă mai repede la Cotroceni, a fost răspândită de „instrumentele de propagandă ale lui Traian Băsescu”. La rândul său, preşedintele PSD a spus că partidul său nu a fost dus de nimeni către suspendarea preşedintelui Băsescu. „Nici PSD în ansamblul său, nici eu personal nu ne-a luat nimeni de mână să ne ducă la suspendare. Suntem un partid puternic”, a spus Ponta.

http://www.gandul.info/politica/antonescu-si-ponta-spun-ca-suspendarea-presedintelui-a-fost-o-decizie-comuna-a-usl-10030679

Ponta şi Antonescu se retrag în Deltă pentru a stabili strategia USL pentru parlamentare

Liderii USL se vor întâlni săptămâna viitoare, la Murighiol, cu şefii de consilii judeţene, primarii municipiilor reşedinţă de judeţ, dar şi cu grupurile parlamentare pentru a discuta strategia Uniunii pentru alegerile parlamentare. Evenimentul pregătit de USL în Deltă urmează să se desfăşoare la finele săptămânii viitoare, vineri şi sâmbătă, în ultima zi urmând să aibă loc o întâlnire între toţi reprezentanţii PNL, PC şi PSD. „Ne vom întâlni cu aleşii locali, cu 37 de preşedinţi de Consilii Judeţene, cu primarii municipii reşedinţă de judeţ, cu liderii de grup, cu vicepreşedinţii pentru a discutat despre programul guvernului şi pentru întocmirea ofertei electorale a USL”, a declarat Victor Ponta, fără a preciza că întâlnirea va avea loc la Murighiol.

http://www.gandul.info/politica/ponta-si-antonescu-se-retrag-in-delta-pentru-a-stabili-strategia-usl-pentru-parlamentare-10030422

Ponta: Orban a fost mereu împotriva USL, acum e consecvent, să vedem dacă va candida independent

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat joi în legătură cu afirmaţiile lui Ludovic Orban care a învinuit PSD pentru referendum că Orban a fost întotdeauna împotriva USL şi că acesta este consecvent acum. „Domnul Orban a fost întotdeauna împotriva USL, nu şi-a modificat (…), omul este consecvent, rămâne să vedem dacă va candida independent sau la USL”, a precizat Ponta în legătură cu afirmaţiile lui Ludovic Orban potrivit cărora PNL a piedut pe mâna PSD la suspendare. Ponta a făcut aceste precizări înainte de şedinţa USL la care se va discuta priorităţile Guvernului, stabilirea candidaţilor la alegerile parlamentare.

http://www.gandul.info/politica/ponta-orban-a-fost-mereu-impotriva-usl-acum-e-consecvent-sa-vedem-daca-va-candida-independent-10029929

Liviu Dragnea, URMĂRIT PENAL de DNA. Liderul PSD este acuzat că A DUS MINORI LA VOT şi a construit o reţea naţională pentru FRAUDAREA REFERENDUMULUI

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, s-a prezentat, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat în dosarul fraudării referendumul. DNA a publicat un comunicat de presă, în care enumeră infracţiunile pentru care a început urmărirea penală în cazul Secretarului General al PSD, Liviu Dragnea.

http://www.gandul.info/news/liviu-dragnea-urmarit-penal-de-dna-liderul-psd-este-acuzat-ca-a-dus-minori-la-vot-si-a-construit-o-retea-nationala-pentru-fraudarea-referendumului-10027186

Videanu: „Guvernul vrea să ascundă introducerea cotei progresive, nu vor să şi-o asume politic în perioada de campanie”

Preşedintele interimar al organizaţiei PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a declarat, joi, că Guvernul Ponta are obligaţia „să vină cu bugetul pe 10 octombrie”, cum prevede legea finanţelor publice, arătând că amânarea acestuia până după alegeri ar fi „o fugă de responsabilitate”. Videanu a apreciat, într-o conferinţă de presă, că Guvernul Ponta vrea să prezinte bugetul pe 2013 după alegerile parlamentare, deoarece doreşte „să ascundă faptul că nu are resurse pentru a doua majorare a salariilor bugetarilor”, pentru restituirea banilor pensionarilor care au fost impozitaţi cu 5,5%, precum şi introducerea cotei progresive. „Guvernul vrea să ascundă introducerea cotei progresive, nu vor să şi-o asume politic în perioada de campanie”, a susţinut Adriean Videanu.

http://www.gandul.info/politica/videanu-guvernul-vrea-sa-ascunda-introducerea-cotei-progresive-nu-vor-sa-si-o-asume-politic-in-perioada-de-campanie-10028622

CEARTĂ între Antonescu şi Orban în Delegaţia Permanentă a PNL. „Ludovic, dacă vrei, propune să rupem USL. Vrei Congres la PNL?”

Ludovic Orban i-a reproşat preşedintelui PNL, în cadrul Delegaţiei Permanente a partidului, că nu şi-a consultat colegii când a demarat procedurile pentru suspendarea şi demiterea preşedintelui Traian Băsescu. „Trebuia să dăm un vot în Delegaţia Permanentă, aşa am tras noi destul la căruţa PSD. Nu mi se pare normal cai PNL să fie considerat ţap ispăşitori pentru rezultatul referendumulu. Nu mi se pare normal ca PSD sau analişti din zona PSD să ne scoată vinovaţii”, i-a spus Orban lui Antonescu.

http://www.gandul.info/politica/cearta-intre-antonescu-si-orban-in-delegatia-permanenta-a-pnl-ludovic-daca-vrei-propune-sa-rupem-usl-vrei-congres-la-pnl-10028687

Antonescu: Speranţele adversarilor că se vor crea fisuri în USL sunt în van

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, după şedinţa USL, că Uniunea este cel puţin la fel de solidară în interior, după episodul privind suspendarea preşedintelui, ca la alegerile locale, arătând că speranţele adversarilor politici că vor apărea fisuri sunt în van. „Transmit un mesaj foarte clar: solidaritatea internă a USL este, după acest episod legat de suspendarea preşedintelui, cel puţin la fel de puternică cum a fost la alegerile locale, speranţele unor adversari politici ai noştri că se vor crea fisuri sunt vane. Există o solidaritate deplină între partidele noastre”, a spus Antonescu. El a arătat că în toate şedinţele forurilor de conducere ale PNL a existat o singură voce, a lui Ludovic Orban, care a pus în discuţie raporturile între PNL şi PSD.

http://www.gandul.info/politica/antonescu-sperantele-adversarilor-ca-se-vor-crea-fisuri-in-usl-sunt-in-van-10030666

Ponta şi Antonescu se autodenunţă la DNA şi fac COMISIE PARLAMENTARĂ pentru a analiza Parchetul General şi DNA: “Doar procurorii comunişti mai făceau asemenea dosare”

Liderii USL au anunţat constituirea unei comisii parlamentare care să analizeze modul în care Parchetul General şi DNA au făcut cercetările în cazul votului de la referendumul din 29 iulie. „Cel mai grav lucru pe care l-am discutat astăzi este că după acest comunicat dat de DNA, după punerea sub învinuirea lui Liviu Dragnea, nu mai putem avea dubii: în momentul în care până a avea un rezultat birocratic al referendumului, Parchetul General şi DNA au început să cerceteze cetăţeni, în momentul în care lideri politici, toţi din USL au fost chemaţi, cercetaţi, puşi sub învinuire este uşor de ghicit că avem de-a face cu o acţiune politică, dar nu aveam o recunoaştere. Avem un document fără precedent al DNA, în rezoluţia de urmărire penală, că Liviu Dragnea şi-a folosit influenţa pentru a obţine o prezenţă de 60% la referendum. Este cred când pentru prima oară explicit o astfel de instituţie pune în discuţie şi încadrează penal exerciţiul politic clasic, cu partide”, a declarat preşedintele PNL Crin Antonescu.

http://www.gandul.info/politica/ponta-si-antonescu-se-autodenunta-la-dna-si-fac-comisie-parlamentara-pentru-a-analiza-parchetul-general-si-dna-doar-procurorii-comunisti-mai-faceau-asemenea-dosare-10030369

Fenechiu,despre opiniile lui Orban: Nu cred că aţi auzit de la vreun lider PNL că suntem nemulţumiţi

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a declarat, joi, întrebat cum comentează afirmaţiile colegului său, Ludovic Orban, cu privire la relaţia cu PSD, că niciun lider din partid nu s-a declarat nemulţumit, arătând că PNL şi PSD-ul colaborează „foarte bine”. „Au fost multe discuţii referitoare la referendum, la ce s-a făcut bine la ce nu s-a făcut bine. Nu cred că aţi auzit din partea vreunui lider PNL că suntem nemulţumiţi (de colaborarea cu PSD în chestiunea suspendării preşedintelui Traian Băsescu, n.r.)”, a spus Fenechiu.

http://www.gandul.info/politica/fenechiu-despre-opiniile-lui-orban-nu-cred-ca-ati-auzit-de-la-vreun-lider-pnl-ca-suntem-nemultumiti-10030087

Tăriceanu: Acest episod al suspendării preşedintelui trebuie să îşi găsească un punct final

Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, după şedinţa conducerii, că episodul suspendării preşedintelui trebuie să îşi găsească un punct final, cel mai important obiectiv politic fiind alegerile din toamnă. „Părerea mea este că acest episod al suspendării preşedintelui şi al demiterii, evident, invalidat de Curtea Constituţională, trebuie să îşi găsească un punct final şi trebuie din acest moment să ne îndreptăm către ceea ce este cel mai important obiectiv politic al acestui final de an, alegerile parlamentare”, a spus Tăriceanu.

http://www.gandul.info/politica/tariceanu-acest-episod-al-suspendarii-presedintelui-trebuie-sa-isi-gaseasca-un-punct-final-10030218

Sorin Frunzăverde pentru Gândul: „Proiectul lui MRU şi al PDL de unificare a dreptei nu este fezabil, ei nu reprezintă dreapta”

Întrebat ce crede despre proiectul de unificare a dreptei inţiat de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu împreună cu PDL, fostul prim-vicepreşedinte al PDL, Sorin Frunzăverde, a răspuns că „proiectul lui MRU împreună cu PDL este nefezabil pentru că ei nu reprezintă dreapta, ci doar PNL reprezintă dreapta.” Cu toate acestea, Frunzăverde a precizat că nu îi exclude pe aceştia dintr-o „posibilă ecuaţie de unificare a dreptei”, dar că o asemenea construcţie „nu poate fi asumată decât de PNL”. Sorin Frunzăverde a spus că mulţi din PDL, dar şi fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu nu sunt de dreapta, deoarece „îi cunoaşte”.

http://www.gandul.info/politica/sorin-frunzaverde-pentru-gandul-proiectul-lui-mru-si-al-pdl-de-unificare-a-dreptei-nu-este-fezabil-ei-nu-reprezinta-dreapta-10027648

Antonescu: UNPR va face campanie electorală alături de USL

Co-preşedintele USL Crin Antonescu a susţinut, joi, că partidul nou alăturat Uniunii, UNPR, va face campanie electorală alături de USL şi a precizat că a avut o discuţie cu preşedintele progresiştilor „legată de viitor”, potrivit Realitatea.net. „Actele s-au semnat (…) Am spus de la constituirea USL-ului şi în documentul său constitutiv, am spus că este o alianţă deschisă, că se pot alătura şi alte formaţiuni politice, când colegii noştri din PSD au luat această decizie, evident ne-au consultat”, a spus Crin Antonescu.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/antonescu-unpr-va-face-campanie-electorala-alaturi-de-usl-276370.html

PNL: Dan Cristian Popescu a fost exclus din PNL la 15 iunie 2012

Fostul preşedinte al PNL Sector 2 Dan Cristian Popescu a fost exclus din PNL la 15 iunie 2012, ca urmare a deciziei Delegaţiei Permanente Teritoriale a Filialei Sectorului 2 a PNL, hotărârea fiindu-i transmisă printr-o scrisoare, afirmă preşedintele interimar al PNL Sector 2, Adrian Neacşu, informează Mediafax.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/pnl-dan-cristian-popescu-a-fost-exclus-din-pnl-la-15-iunie-2012-276357.html

Mihai Răzvan Ungureanu preia vineri, oficial, Forţa Civică

Mihai Răzvan Ungureanu oficializează vineri preluarea partidului Forţa Civică, odată cu Convenţia Naţională a acestei formaţiuni, în care va fi aleasă noua conducere.

„Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta s-a născut din necesitatea coagulării forţelor civice şi politice care pot schimba România, devenind într-un timp foarte scurt una dintre cele mai mari organizaţii neguvernamentale din România. Forţa Civică este vehiculul electoral ce va permite membrilor Iniţiativei să-şi asume un rol activ în viaţa politică, participând la alegerile parlamentare din acest an”, a precizat Ungureanu, într-un comunicat de presă.

http://www.gandul.info/politica/mihai-razvan-ungureanu-preia-vineri-oficial-forta-civica-10030556

Grupul antiAntonescu de la PNL sector 2 îşi pregăteşte transferul în tabăra lui MRU. Dan Cristian Popescu: „Este una dintre opţiuni”

Tras pe linie moartă de Crin Antonescu, fostul lider al filialei PNL sector 2, Dan Cristian Popescu, şi-a anunţat astăzi demisia din PNL, reclamând că partidul „a devenit prizonierul obsesiilor unui singur om”. Potrivit unor surse din partid, Popescu va fi urmat de alţi membri ai filialei, intenţia fiind să se alăture fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu, care mâine oficializezeză preluarea partidului Forţa Civică, parte a alianţei de dreapta, alături de PDL. „PNL a devenit prizonierul obsesiilor unui singur om, Crin Antonescu”, a declarat Popescu, pentru gândul, precizând că în ultima vreme linia impusă de actuala conducere a partidului s-a îndepărtat de valorile şi principiile liberalismului. „Doctrina PNL se rezumă acum la „Jos Băsescu””, a adăugat el.

http://www.gandul.info/politica/grupul-antiantonescu-de-la-pnl-sector-2-isi-pregateste-transferul-in-tabara-lui-mru-dan-cristian-popescu-este-una-dintre-optiuni-10030260

Cum le-a mulţumit Traian Băsescu partenerilor internaţionali pentru sprijinul din perioada suspendării

Preşedintele României, Traian Băsescu, le-a mulţumit partenerilor internaţionali pentru sprijinul acordat ţării în timpul scandalurilor din cursul verii, când Băsescu a fost suspendat, prin intermediul unei scrisori oficiale. „Îmi face plăcere să vă adresez cele mai sincere mulţumiri pentru sprijinul ferm pe care l-aţi acordat instituţiilor statului român pe tot parcursul crizei politice severe din perioada 3 iulie – 27 august 2012. Poziţiile publice pe care le-aţi exprimat în sprijinul apărării independenţei instituţiilor statului, în special în ceea ce priveşte funcţionarea justiţiei şi respectarea deciziilor Curţii Constituţionale, au avut un rol important în menţinerea acestora pe cursul funcţionării lor corecte”, le-a scris Băsescu liderilor europeni şi aliaţilor transatlantici, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

http://www.gandul.info/politica/cum-le-a-multumit-traian-basescu-partenerilor-internationali-pentru-sprijinul-din-perioada-suspendarii-10028317

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s