„Noul Machiavelli” este tot vechi

Dincolo de informaţiile de inside de la „Numărul 10” (sediul premierilor britanici), Jonathan Powell nu m-a convins că Tony Blair a adus ceva în plus la principiile lui Machiavelli, în timpul guvernării sale.

Cartea lui Jonathan Powell, şef al staff-ului lui Blair, încearcă să demonstreze că maximele autorului din Florenţa sunt la fel de valabile şi azi. Ba chiar prea adevărate, aş spune eu – aceleaşi comploturi, aceleaşi jocuri de culise, aceleaşi interese politice, aceleaşi ego-uri etc.

Am descoperit pe alocuri asemănări extraordinare cu România. Birocraţia şi lentoarea de care dau dovadă funcţionarii publici sunt greu de schimbat peste tot în lume. Aceştia stau în funcţii zeci de ani reuşind uneori să blocheze orice proiect nou din dorinţa de a-şi păstra conservatorismul. Premierii şi miniştrii trec, funcţionarii rămân şi trebuie să-şi facă munca şi viaţa cât mai uşoare. La fel se întâmplă şi la noi. De aceea nu cred că este rea idea lui Powell de a impune un fel de „mandat maxim” de 4-5 ani pentru aceştia. Mai mult, propunerea mea este ca, în România, să fie implementat managementul performanţei.

Ce am apreciat mult în carte a fost recunoaşterea greşelilor făcute şi susţinerea faptului că politicul are o mare importanţă în orice guvernare (este normală această concepţie a lui Powell dacă ne gândim la calitatea sa de membru al Partidului Laburist). Susţin idea lui că miniştrii trebuie să fie politicieni cu sprijin puternic din partea partidelor din care vin. Numai astfel vor putea implementa un şir de proiecte care, în final, să aibă coerenţă.

Mi-aş fi dorit să aflu mai multe în unele cazuri prezentate în carte, mai ales când vorbeşte despre gestionarea situaţiilor de criză. Ar fi fost bine să detalieze mai mult modul în care a fost găsită soluţia sau a fost luată decizia greşită.

Ce nu mi-a plăcut şi nici nu m-a convins a fost lauda adusă lui Tony Blair. Recunosc că este ceva personal – nu m-a cucerit niciodată stilul fostului premier britanic. Şi dacă tot vorbeşte Jonathan Powell de calităţile unui „principe” (curaj, inteligenţă, bun comunicator etc.), cred că lui Blair îi lipseşte charisma, tocmai acel „ceva” care fascinează oamenii şi îi asigură liderului un loc în istorie. Tony Blair mi se pare că nu s-a depărtat prea mult de stilul clasic englezesc, corect, dar linear, fără „ieşiri” spectaculoase.

Pentru cei pasionaţi de tipul acesta de cărţi, mai mult jurnalistice decât istorice sau politice, „Noul Machiavelii” conţine multe informaţii despre ce se ascunde în spatele unei guvernări şi cum a evoluat aceasta în 10 ani, sub conducerea lui Blair.
Cât despre comparaţia cu principiile lui Machiavelli, cred că acestea se aplică peste tot în lume. Cum am spus şi la început însă, m-ar interesa mai mult să aflu despre curajul unui lider de a îmbunătăţi sau reinterpreta aceste maxime.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s