„Omul cel bun din Seciuan” EXISTA

foto-mihaela-marin-omul-cel-bun-din-seciuan

Vin zeii pe Pământ în căutarea unui om bun pentru a salva lumea. Acesta este subiectul piesei „Omul cel bun din Seciuan” în regia lui Andrei Şerban. O piesă pusă în scenă într-un mod fascinant.

Ideea este foarte simplă şi prezintă o filozofie pe care, de multe ori, o uităm – oamenii nu sunt perfecţi, dar faptul că se străduiesc, că aspiră spre acest lucru, îi apropie de zei. În ciuda tuturor piedicilor şi a ispitelor, importante sunt eforturile lor de a face bine. Puterea credinţei te transformă într-un om bun.

De altfel, întreaga piesă este plină de parabole, de credinţe. Eşti încurajat să întorci şi celălalt obraz. Fiul risipitor este pus din nou la masă când se întoarce acasă. Nu există prejudecăţi asupra nimănui etc.

„Omul cel bun” caută bunătatea din fiecare trecând peste orice defecte (cauzate de contextul social, economic sau politic). În acelaşi timp, el duce o luptă extrem grea pentru a-şi păstra propria bunătate. Această luptă este apreciată de zei. Atâta vreme cât fiecare om o duce, devine un „om bun” şi lumea este salvată.

„Omul bun” există. El există în fiecare dintre noi. „Omul bun” este o sursă de inspiraţie pentru ceilalţi, un sprijin, cineva în preajma căruia vrei să stai mereu.

***

În final, voi încerca o comparaţie de nespecialist pentru a explica ce nu mi-a plăcut sau nu m-a atins în această piesă genială. Spre deosebire de Silviu Purcărete (care m-a impresionat enorm cu piesa „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”), Andrei Şerban nu te surprinde printr-un unghi diferit de a privi şi reinterpreta opera de la care porneşte, ci prin elemente precum dansul, muzica sau costumele.

Personal, am o apropiere mai mare faţă Purcărete care mă scoate din ritmul normal de a vedea lucrurile, îmi arată cât de complexă este o situaţie şi câte faţete poţi observa doar dacă îţi schimbi raportarea. În plus, Silviu Purcărete reuseşte să facă asta în cel mai simplu mod posibil, eliminând orice detaliu de prisos. Andrei Şerban ţine să devină mult prea explicit, să adauge detalii evidente (de ex. pancarte cu mesaje de genul „corupţie”, „hoţie” etc.) care îţi blochează imaginaţia şi te obligă să aderi la punctul lui de vedere. Chiar şi în final când actorii spun: „Bucureşti este Seciuan”, o lume în care principiile nu au nicio valoare, mă deranjează. Este ca atunci când te uiţi la o imagine şi cineva ţine să-ţi spună ce vezi.

Dacă Silviu Pucărete reuşeşte să abstractizeze piesa lui Caragiale („Conu Leonida faţă cu reacţiunea”), Andrei Şerban îl personalizează, îl face mult prea explicit şi educativ pe Bertolt Brecht.

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s