Povestea mea – Michelle Obama, o mișcare înainte

Yes, we can! – sloganul cu care Barak Obama a devenit cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite ale Americii pare să stea și la baza întregii povești de viață a primei Primă Doamnă negrese care a locuit la Casa Albă opt ani.

Povestea lui Michelle Obama este întruchiparea Visului American. Născută într-un cartier sărac din Chicago, împărțind cu fratele mai mare și cei doi părinți un apartament de la etajul unei case, proprietate a unui unchi și unei mătuși, care locuiau la parter, Michelle Robinson s-a luptat de mică cu mentalitățile unei Americi în pline mișcări pentru drepturi și libertăți civile. S-a născut în 1964, an în care Martin Luther King, simbolul drumului spre libertatea deplină a afro-americanilor, a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru lupta sa împotriva segregației și discriminării rasiale.

Michelle a trăit în copilărie cu etichete puse de colegi, vecini, profesori, doar pentru că avea pielea închisă la culoare și asta însemna că nu e suficient de bună pentru orice lucru pentru care un alb era din naștere suficient de bun.

În fața tuturor situațiilor cu care s-a întâlnit, Michelle avea mereu în minte întrebarea: “Sunt suficient de bună?” Și mai mereu venea și răspunsul: “Da, sunt!” A crescut într-un mediu în care părinții i-au dat încredere și iubire, i-au sădit principii la care nu a renunțat niciodată: munca, veselia și respectarea promisiunilor. Și a fost înconjurată de bunici, unchi, mătuși, veri.

A învățat pentru zece la școala, a luptat să fie printre primii, a mers la Princeton, chiar dacă un consilier școlar i-a spus că “n-are material de Princeton”, apoi a făcut Dreptul la Harvard. S-a întors acasă, în Chicago, și-a pus tocuri și costume business și s-a angajat ca avocat la o mare firmă, pe lângă care trecea, elevă fiind, și visa să ajungă la fel ca femeile acelea care vin zilnic la serviciu îmbrăcate elegant. Aici l-a cunoscut pe Barak Obama, care i-a fost repartizat ca stagiar pe perioada unei veri. Vară care i-a schimbat cursul vieții.

S-au îndrăgostit și totul a devenit clar. Nu ușor, dar clar. Primii doi ani ai relației au fost la distanță, Barak avea o facultate de terminat. În timpul acesta, au vorbit la telefon, pentru că Michelle a respins varianta scrisorilor propusă de Barak.

Viitorul președinte a întârziat în prima zi ca stagiar, cum a întârziat mai mereu apoi, pentru că părea că nu se grăbește nicăieri și că e foarte calm întotdeauna. Cu o experiență de viață total diferită de a ei, Barak s-a născut în Hawaii, în urma unei scurte relații dintre o mamă albă, americancă și un tată kenyan, fără o casă stabilă și zeci de rude în jur. Dar a crezut întotdeauna în puterile lui și în optimismul său molipsitor. Dar n-a crezut niciodată în căsătorie, iar Michelle crescuse în spiritul acestei instituții sociale, așa că s-au căsătorit. Episodul în care Barak o cere de soție, povestit de Michelle, nu e deloc tipic pentru un astfel de moment. Nu zic mai mult!

Povestea lor împreună pare desprinsă din cărți, a avut și suișuri și coborâșuri, dar au fost mereu legați, împreună, au fost parteneri, s-au înțeles unul pe altul. Mai mult Michelle pe el, căci el era mai mult absent decât prezent. A dispărut la scurt timp după căsătorie, șase luni în Bali, să scrie o carte. Apoi a bătut politica la ușa lor și era mereu plecat în campanii. Timp în care ea a rămas acasă, a renunțat la biroul frumos de la etajul 47 și a coborât în comunitate, a lucrat în Primăria din Chicago, apoi la Universitate și la Spitalul Universității, până în 2007 când s-a implicat activ în campania electorală a soțului său. În timpul acesta a născut două fete, ambele prin fertilizare in vitro, a avut grijă să nu le lipsească nimic, mergea și la serviciu și la sala de sport, era o super-mamă. Cum, probabil, că sunt multe mame din ziua de azi, din America, România sau orice altă țară.

Michelle Obama este o femeie care crede în ea, extrem de ambițioasă, care s-a descurcat în rolurile de mamă, soție, angajată, prietenă, fiică, Primă Doamnă.

Împreună, soții Obama au descoperit rețeta cu care au cucerit lumea. Au intrat într-o cursă electorală, crezând că pot câștiga. Și au câștigat, au ajuns primul cuplu de culoare în fruntea celei mai puternice țări. Michelle Obama s-a trezit locatar la Casa Albă, mereu însoțită de Serviciul Secret, pusă în situația să ceară voie consilierilor când a vrut să își facă breton, privită cu scepticism de unii, criticată că apare în poze oficiale îmbrăcată în rochii fără mâneci, că poartă pantaloni scurți când coboară din avion, că o atinge pe spate pe Regina Marii Britanii, aceasta fiind considerată o mare gafă diplomatică. Prima Doamnă povestește un episod din timpul întâlnirii cu Regina Elisabeta a II-a, când două femei, fie ele o Primă Doamnă și-o Regină, au piciorele obosite după o zi întreagă de stat pe tocuri și se plâng una alteia.

Prima Doamnă afro-americancă de la Casa Albă a vrut să devină o voce pentru toți cei care nu erau auziți, s-a implicat în educația celor marginalizați, în promovarea unei vieți sănătoase pentru familia ei, dorindu-și să fie un exemplu pentru multe familii. A plantat legume în grădina de la Casa Albă încă din primul ei an acolo, cu scopul să reducă riscul de obezitate infantilă, în creștere în SUA.

Viața din culisele de la Casa Albă e palpitantă și complet diferită de orice ar fi cunoscut până atunci. Când îl însoțea pe Barak la diverse evenimente, erau mereu înconjurați de o armată de oameni și printre mulți alții din Serviciul Secret, mai era cineva cu o valiză care conținea codurile nucleare. Asta îi dădea adevărata dimensiune a jobului de președinte al SUA. Michelle a încercat să facă din această experiență în faimoasă casă, un loc unde să se simtă cu adevărat bine mai ales cele două fiice ale lor. A încercat să își impună punctul de vedere, ca fetele să nu aibă restricții, să poată merge oriunde vor în Casa Albă, să poate atinge orice piesă de mobilier, să nu se simtă deloc ca într-un muzeu. După Casa Albă, viața a devenit mai liberă, are mai mult timp pentru ea, nu mai e însoțită de alți oameni cu căști în urechi. E o negresă care se pierde în mulțime.

Michelle Obama spune că povestea ei “nu este despre a ajunge undeva sau despre a atinge un scop anume. O percep mai degrabă ca pe o mișcare înainte, un mijloc de evoluție, o cale de a încerca permanent să devii un om mai bun. Călătoria nu se sfârșește. Am devenit mama, dar mai am multe de învățat despre asta și multe de oferit copiilor mei. Am devenit soție, dar continui să mă adaptez și să fiu recunoscătoare față de ce înseamnă să iubești cu adevărat și să-ți construiești viața alături de alt om. Am devenit, după anumite standarde, un om cu putere, și, totuși, încă mai sunt momente în care mă simt nesigură sau neauzită”.

Soții Obama au devenit un brand, un model pentru mulți americani, o speranță de mai bine pentru afro-americani. Obama sunt familia perfectă, care opt ani din viață a locuit în cea mai faimoasă casă din lume – Casa Albă. Și acum s-au mutat câteva străzi mai încolo, făcând o mișcare înainte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s